Eveniment
A murit la doar 17 ani
O fată de 17 ani şi-a pierdut viaţa iar alte patru persoane au fost rănite grav, în urma unui accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 27 februarie, în care au fost implicate un autoturism şi un TIR, în oraşul Chişineu-Criş.
Toate victimele, fata şi patru bărbaţi, se aflau în autoturismul care a intrat în coliziune pe TIR-ul, pe DN 79.
La locul accidentului au ajuns patru echipe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi două ale SMURD, dar şi pompierii locali, care au adus echipamente de descarcerare, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.
"Din cercetări a reieşit că un tânăr de 20 de ani, din oraşul Sântana, care conducea un autoturism în localitatea Chişineu-Criş, a părăsit sensul de mers şi a intrat în coliziune cu partea laterală dreapta spate a semiremorcii unui TIR condus de un bărbat de 34 de ani, din localitatea Sineşti, judeţul Argeş", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Şoferul autoturismului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a i se recolta probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.