Eveniment
A murit încercând să se urce din mers în tractor
Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața încercând să urce într-un tractor aflat în mers pe raza localității vâlcene Zătreni.
Luni, 30 mai, polițiștii Secției 11 Poliție Zătreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane.
„Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Zătreni, ar fi încercat să se urce din mers într-un tractor ce se deplasa pe DJ 676 G, în localitate, moment în care ar fi căzut de pe scara acestuia. Echipajul medical ajuns la fața locului a declarat decesul bărbatului”, a anunțat poliția.
Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.