Eveniment

A murit înainte de condamnare

Un pensionar din Copăcioasa, județul Gorj, a murit înainte ca instanța să se pronunțe într-un dosar penal în care un vecin l-a acuzat că l-a lovit cu ciomagul. 

Fiul acestuia, implicat și el în conflict, a fost condamnat la amendă penală.  Totul a pornit de la o ceartă pe un gard, care a fost rupt, apoi s-a ajuns la lovituri cu coada de la sapă și cu ciomagul. Acel gen de conflict în care vecinii ajung să se dușmănească pentru mize mici, dar care le consumă nervii.

“Partea civilă a relatat faptul că, la data de 19.05.2021, în jurul orei 11.00, în timp ce desfășura activități gospodărești, a observat că inculpații au distrus, pe o porțiune de 4 metri, scândurile și ștompii din gardul ce desparte cele două proprietăți. A mers la cei doi inculpați pentru a-i întreba de ce au procedat în acest fel, moment în care ## l-a amenințat și lovit cu coada sapei e care o avea în mână. După ce a reușit să ia sapa din mâna inculpatului, persoana vătămată a anunțat organele de poliție”, se arată în documentul de la instanță.

Cel condamnat a primit o amendă penală de 2.250 lei, sentința Judecătoriei Târgu Cărbunești din 21 aprilie nefiind definitivă.

Vizualizări: 1,169

Alte articole din Eveniment:

Citește și: