Eveniment
A murit după ce a mâncat pește gătit acasă
Un bărbat de 58 ani, din județul Olt, a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, după ce a mâncat pește gătit acasă. Diagnosticul a fost acela de intoxicație cu toxină botulinică.
Bărbatul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina în 15 sepetmbrie 2022. Respira greu și tușea. A fost internat în secția ORL, însă a fost consultat pe parcursul internării de medici din mai multe specialități.
Pacientul a decedat în 21 septembrie 2022 în secția Terapie Intensivă, starea acestuia degradându-se, pe parcursul internării, de la o zi la alta.
„Este vorba de un pacient de 58 ani, din mediul rural, care s-a prezentat în 15 septembrie la Spitalul Slatina, a fost internat, și diagnosticul de deces, după autopsie, este stop cardio respirator și intoxicație cu toxina botulinică. Ancheta este în derulare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Olt, Gabriela Gogiu.
La DSP Olt se așteaptă și rezultatul altor probe recoltate, ancheta nefiind finalizată.
Suspiciunea de intoxicație cu toxină botulinică nu s-a ridicat încă de la internare, spune reprezentantul SJU Slatina, medicul Bogdan Vătu. Starea pacientului se degrada de la o zi la alta, iar medicii spitalului au luat în calcul mai multe ipoteze.
În cele din urmă, din discuțiile cu membrii familiei pacientului, și după ce aceștia au spus că bărbatul consumase un preparat din pește pregătit acasă (dar din care, ar fi spus rudele, au mâncat mai multe persoane), s-a luat în calcul și intoxicația cu toxină botulinică.
Bărbatului i s-au recoltat probe în timpul vieții, însă rezultatele au fost disponibile după ce ce acesta murise în secția Terapie Intensivă.