Ultima oră
A lovit un blindat al Armatei

O femeie în vârstă de 32 de ani din Filiași, județul Dolj, a provocat un accident în centrul orașului, intrând frontal într-un blindat al armatei, după ce nu a acordat prioritate vehiculului militar. Poliția a deschis un dosar penal, iar șoferița a rămas fără permis pentru 90 de zile.
Accidentul a avut loc în centrul orașului Filiași, din județul Dolj. „La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Filiași care au stabilit faptul că, o tânără în vârstă de 32 de ani, din orașul Filiași, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Racoțeanu, nu a acordat prioritate de trecere unui transportor amfibiu blindat, aparținând Ministerului Apărării Naționale, condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Melinești, ce circula în coloană militară aflată în regim prioritar, intrând în coliziune cu acesta”, a transmis poliția. Polițiștii au venit la fața locului și au deschis un dosar penal.
Femeia a fost sancționată și, de asemenea, a rămas fără permisul de conducere timp de 90 de zile. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, potrivit sursei citate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcootest, rezultatele fiind negative.
Vizualizări: 324