Eveniment

A intrat cu mașina prin geamul de la benzinărie

Un șofer din Vâlcea a intrat parțial cu mașina și a distrus peretele de sticlă dintr-o benzinărie.

Un șofer din Vâlcea a intrat cu mașina într-o benzinărie în timp ce efectua o manevră de mers cu spatele iar peretele de sticlă a fost distrus complet. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a mobilizat pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, dar nu a fost necesară intervenţia acestora.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, şoferul are 53 de ani şi este din judeţul Vâlcea. “În timp ce efectua o manevră de mers înapoi, a intrat în coliziune cu geamul magazinului staţiei PECO. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul nu era sub influenţa alcoolului. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 725 de lei şi 3 puncte penalizare”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad.

 

Vizualizări: 2,435

Alte articole din Eveniment:

Citește și: