Social
A încercat să își dea foc în fața primăriei
Un bărbat care a încercat să își dea foc în fața primăriei din Râmnicu Vâlcea a fost salvat în ultimul moment de jandarmi dar și a devenit agresiv în momentul în care medicii au ajuns la fața locului.
Un bărbat de 45 de ani din Râmnicu Vâlcea a amenințat că-și va da foc în fața primăriei unde a venit cu un câine lup cerând vehement să vorbească cu primarul Mircia Gutău. Jandarmii aflați la fața locului au sesizat intenția de autoincendiere și au intervenit imediat iar după un scurt dialog cu acesta au reușit să-i smulgă din mână recipientul de combustibil. „Un echipaj de jandarmerie, a salvat, în ultima clipă, viața unui bărbat care se pregătea să se autoincendieze. După ce a ajuns în fața primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, bărbatul în vârstă de 45 de ani, care avea asupra lui o sticlă cu benzină, a început să strige că își va da foc”, a transmis Jandarmeria Vâlcea.
Bărbatul care a încercat să se sinucidă era băut și ajunsese la primărie cu mașina personală pe care a parcat-o chiar în fața sediului instituției.
Soția sinucigașului a venit să ia mașina și câinele-lup care-l însoțea și care la început a creat temere în rândul forțelor de intervenție.
Reprezentanții Poliției Județene Vâlcea au menționat, pentru adevărul.ro, că în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru refuz de recoltare de probe biologice menite să demonstreze nivelul de alcoolemie, având în vedere că bărbatul a condus băut.