Eveniment
A furat o mașină de poliție și s-a dat drept polițist
Un tânăr de 23 de ani din Sibiu este anchetat după ce a furat în cursul nopţii o autospecială de poliţie şi, pretinzând că este agent rutier, i-a solicitat unui şofer permisul de conducere.
Polițiștii susțin că tânărul a fost oprit inițial în trafic, fiind băut, iar apoi a furat mașina de poliție din parcarea Biroului Rutier.
„În jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.
De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice”, a precizat IPJ Sibiu.