Eveniment

A fugit de polițiști. Ce explicație a avut!

Șoferul unui autoturism ce se deplasa sâmbătă pe DC 31 Bustuchin nu a oprit la semnalul polițiștilor, ceea ce i-a făcut pe aceștia să pornească în urmărirea lui.

Gorjeanul fugea pentru că avea în mașină mai multe bidoane cu gazolină. “Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, identificând autoturismul în cauză parcat și asigurat pe un drum forestier.

La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția un bărbat de 44 de ani, din comuna Bustuchin, care a precizat că a condus autoturismul respectiv și că în interiorul acestuia se află 15 recipiente din plastic cu capacitatea de 25-30 litri fiecare, ce conțin produs petrolier, pe care le-a găsit în apropierea unei sonde, de pe raza comunei Bustuchin”, a comunicat IPJ Gorj.

 

Autoturismul în cauză, încărcat cu produs petrolier, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Vizualizări: 1,624

Alte articole din Eveniment:

Citește și: