Eveniment
A fost lichidat incendiul din Piatra Cloșani
Incendiul de fond forestier izbucnit în zona montană a comunei Padeș a fost lichidat. Pompierii au intervenit aproape zece zile. Pentru că focul s-a aprins într-o zonă greu accesibilă, au intervenit zile în șir și două elicoptere care au lansat o mie de tone de apă peste pădure.
Alarma s-a dat în urmă cu zece zile și de atunci au intervenit 150 de pompieri. "La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje specializate din cadrul instituției noastre care au constatat că incendiul se manifestă într-o zonă foarte greu accesibilă pentru echipajele de intervenție, accesul cu autospecialele de intervenție fiind imposibil, chiar și cu autovehicule destinate deplasării în teren accidentat.
În toată această perioadă, peste 150 de colegi au intervenit pentru a stinge un incendiu care putea cuprinde pădurile din 3 județe. Zilnic, aproximativ 25 de pompieri, au parcurs drumul de circa 4 ore de mers pe jos și au luptat cu flăcările la temperaturi caniculare, flăcări care, amplificate de vântul puternic și vegetația uscată din cauza secetei, păreau imposibil de stins.
Pentru eficientizarea intervenției s-a cerut sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care ne-a trimis în sprijin două elicoptere Black Hauk, echipate cu sistem de stingere Bambi Bucket.
Alimentarea sistemelor de stingere ale elicopterelor s-a efectuat din Lacul Valea Mare, fiind efectuate până aseară, la finalizarea intervenției, 436 lansări.
Peste 1000 de tone de apă au fost pulverizate peste flăcări", a anunțat ISU Gorj.
Aproximativ 90 de hectare de pădure au fost afectate de incendiu. "Intervenția s-a desfășurat atât pe cale aeriană, dar și pedestru, echipajele noastre de intervenție intervenind pentru localizarea incendiului și pentru identificarea tuturor focarelor care ar fi putut reaprinde incendiul", a mai transmis ISU Gorj care le-a mulțumit tuturor salvatorilor pentru intervenția dificilă din munte.