Actualitate

A fost director doar câteva zile. Cine e noul șef de la Ambulanță!

Cristi Aldescu a fost revocat prin ordin de ministru de la conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, la doar câteva zile de la numire. Acesta își începuse mandatul pe 1 septembrie, iar pe 7 septembrie i-a venit ordinul de revocare.

Aldescu fusese numit interimar, pentru o perioadă de șase luni. Ministrul Sănătății a semnat însă un nou ordin, în care îl numește director pe Tiberiu Tătaru, tot pentru șase luni. Acesta va beneficia de un salariu de bază de 19.643 lei, se mai arată în ordinul de numire.

Tiberiu Tătaru a mai ocupat funcții de conducere în sistemul medical, fiind o perioadă chiar director al spitalului din Târgu Jiu.

Nu este clar care au fost motivele revocării lui Aldescu, cert este că problemele de la Serviciul Județean de Ambulanță nu sunt deloc puține. Cea mai gravă este lipsa de medici, pe care Aldescu își asumase să o rezolve pe perioada mandatului.

În ultmii ani criza de medici s-a acutizat, fiind și perioade de 24 de ore fără medic pe ambulanțe.

“Am finalizat studiile masterale în Managementul Serviciilor Sociale și de Sănătate, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, în urmă cu zece ani. Sunt licențiat în Drept și am activat ca și consilier juridic, vreme de mai mulți ani. Nu am fost și nu sunt membru al vreunui partid politic”, spunea Aldescu în prima zi a scurtului său mandat.

Vizualizări: 2,841

Alte articole din Actualitate:

Citește și: