Eveniment
A cheltuit banii de pe cardul găsit în bancomat. Condamnare!
Un bărbat de 58 de ani din Bumbești Jiu, județul Gorj, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a cheltuit bani de pe un card care nu era al lui. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu pe 13 octombrie, dar poate fi apelată.
Fapta s-a petrecut în iulie 2019, când gorjeanul a mers la bancomat să scoată niște bani, dar a găsit un card blocat în fantă. A reușit să îl scoată și, în loc să îl predea băncii sau autorităților, l-a folosit pentru a face cumpărături, utilizând funcționalitatea contactless.
A alimentat o mașină cu combustibil, a fost la câteva magazine, în total cheltuind 677,05 lei.
Acesta a fost ușor de identificat, pentru că la bancomate sunt camere video, plus că bărbatul a încercat să își folosească propriul card pentru a scoate bani și, pentru că nu a reușit, a intrat în unitatea bancară să scoată de acolo.
Proprietarul cardului nu s-a constituit parte civilă în cauză.