Actualitate
A căzut un grup nuclear, importul a explodat. Crăete: “Urmează deconectări?”
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN) în dimineața zilei de joi, 14 octombrie, ca urmare a declanșării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN. Importurile de energie, care erau oricum mari, au crescut la 2.000 MWh.
Doru Crăete, energetician pensionat de la Complexul Energetic Oltenia, a comentat amar situația pe pagina de socializare: “A căzut o unitate la Cernavodă! Sistemul Energetic Național, cu un import de 2100 MW și fără rezerve sigure, e la limită! Numai Dispecer Energetic National să nu fi în situația dată! Urmează trecerea la deconectări de consumatori sau deja…?”
Potrivit SN Nuclearelectrica SA, specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la declanșarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unității 2 de la SEN.
„Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranţă, toate sistemele unității funcționând si răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii”, au transmis reprezentanții SNN.
Aceștia au mai precizat că deconectarea automată a Unității 2 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.