Eveniment
A bătut un taximetrist din Motru
Un bărbat din Motru a fost condamnat în primă instanță la 1.200 de lei amendă penală, din cauză că a bătut un taximetrist din localitate.
Fapta s-a petrecut în februarie anul trecut, când doi localnici chercheliți au chemat un taximetru. Când s-au urcat în mașină, unul dintre ei a trântit portiera, spre supărarea șoferului, care le-a cerut să coboare.
Cei doi s-au conformat și au plecat pe jos spre casă dar, la un moment dat, au văzut taximetristul în stație, așteptând alți clienți. Atunci s-au luat de el.
“În cursul acestor discuții, enervat și în stare de ebrietate, inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată, cu putere , cu palma mâinii drepte peste obrazul stâng”, se arată în documentul de la instanță.
Agresorul și-a recunoscut fapta, însă a motivat prin aceea că dorea să își recupereze suma de 5 lei pe care i-o dăduse pentru că venise cu taxi-ul la locul din care dăduse comanda, iar aceasta l-a insultat.
Sentința Judecătoriei Motru din 13 decembrie nu este definitivă.