Eveniment
A avariat șapte mașini în Târgu Jiu
Un tânăr 24 de ani, din comuna Bărbulești, județul Ilfov, a ajuns o noapte în arestul poliției din Gorj, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Reamintim faptul că, în dimineața de 29 iulie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier l-au depistat pe tânăr în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu, fără a deține permis de conducere.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatele din dotare, acesta fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, reieșind faptul că era băut.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul ar fi fost implicat în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, pe raza municipiului Târgu Jiu, rezultând avarierea a șapte autoturisme.