Eveniment
A acroșat un pieton cu mașina, dar și-a văzut de drum
Un bărbat din Arcani a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o mașină. Omul a căzut la pământ și a sunat la 112. Șoferul care l-a lovit nu a oprit la locul accidentului. A fost depistat mai târziu de polițiști. E un tânăr din Tismana. Oamenii legii au deschis acum un dosar penal.
"La data de 4 decembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de personalul medical din cadru UPU Gorj, despre faptul că în cadrul secției s-a prezentat o persoană de sex masculin, victimă a aunui eveniment rutier produs pe raza localității Arcani.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, ocazie cu care au stabilit faptul că un bărbat de 44 de ani, din com. Arcani, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe marginea stânga a părții carosabile, respectiv DN 67D Arcani, în direcția de deplasare Arcani-Peștișani, ar fi fost acroșat de un autoturism despre care nu poate furniza detalii, suferind leziuni.
Pietonul a fost test cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
În urma verificărilor efectuate, polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat un tânăr de 26 de ani, din orașul Tismana, bănuit de producerea evenimentului rutier, care în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 67D Arcani, din direcția Peștișani-Răchiți, l-ar fi acroșat pe pieton. Polițiștii continuă cercetările", anunță Poliția.