Social
650 de candidați pe posturile de la spital
Spitalul din Târgu Jiu a scos 57 de posturi la concurs, dar numărul de candidați este uriaș. Nu mai puțin de 650 de dosare au fost validate.
“De exemplu, la concursul pentru ocuparea celor 15 posturi de infirmier debutant s-au înscris 252 de persoane ale căror dosare au fost admise. De asemenea, pentru cele cinci posturi de brancardier vor concura 95 de persoane, iar pe cele două posturi de asistent medical debutant la Secția ATI II s-au înscris 80 de candidați. Concurență mare este și pe cele nouă posturi de îngrijitoare, unde au fost validate 76 de dosare, dar și pe cele opt posturi de asistent medical pentru Secțiile ATI unde vor candida 57 de persoane”, a transmis spitalul din Târgu Jiu.
Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarelor posturi vacante: 3 posturi asistent medical principal, 15 posturi infirmier debutant, 7 posturi infirmier, 9 posturi îngrijitoare, 5 posturi brancardier, 3 posturi asistent social debutant la UPU SMURD, 1 post moașă, 1 post maseur, 1 post asistent medical, 2 posturi asistent medical debutant la Secția Neonatologie, 2 posturi asistent medical debutant la ATI, 8 posturi asistent medical pentru ATI.
Cele mai multe dintre aceste posturi vacante sunt la secțiile ATI, și anume opt posturi de infirmier debutant, patru de brancardier, opt posturi de asistent medical și două de asistent medical debutant. Au mai fost scoase la concurs și cinci posturi de infirmier debutant la Secția Neurologie.
Acestea sunt primele concursuri organizate în baza procedurii operaționale aprobate luna trecută, ceea ce înseamnă că va fi organizat un singur concurs pentru ocuparea unor posturi similare din cadrul diferitelor structuri ale spitalului. Scopul procedurii este acela de a eficientiza organizarea concursurilor pentru a ocupa mai multe posturi deficitare/vacante într-un timp cât mai scurt.
După afișarea rezultatelor, repartiția se va face pe baza punctajului final în ordine descrescătoare, candidații declarați admiși urmând a fi convocați în vederea exprimării opțiunii privind repartizarea pe posturile vacante pentru care a fost organizat concursul.