antiVirale
250 de novăceni, petrecere de Ziua Vârstnicilor
250 de seniori din orașul Novaci s-au înscris la evenimentul "Vârsta e doar un număr", organizat de autoritățile locale cu ocazia Zilei Vârstnicilor, marcată azi, 1 octombrie. Petrecerea va avea loc la un restaurant din Novaci.
"Orașul nostru sărbătorește ziua vârstnicilor novăceni, asa cum nu a mai făcut-o vreodată, într-o atmosferă de petrecere, cu cântec, joc și voie bună.
S-au înscris 250 de persoane și evenimentul, denumit simbolic "Vârsta este doar un număr", va avea loc la Restaurantul Helen Cafè din Novaci. Nu va lipsi de la eveniment Ansamblul Folcloric "Nedeia" cu o dedicație specială pentru bunicii artiștilor", anunță autoritățile.