Ultima oră

24 de magazine Lidl România închise

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat 265 de magazine Lidl cu peste 3,5 milioane de lei, printre neregulile descoperite aflându-se produse expirate, mizerie şi insecte.

 

”Nu ştiu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam şi în trecut: nu suntem pelicanii Europei! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, trebuie respectat! Renovaţi, curăţaţi, aduceţi produse de calitate, nu mai căutaţi variante să ne determinaţi să << o luăm mai uşor >>! Dacă la voi acasă este ordine şi curăţenie, consideraţi şi această ţară şi pe cetăţenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim trataţi onorabil! Ce părere aveţi?”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

 

Comisarii ANPC au controlat 265 de magazine Lidl şi au dat 347 de amenzi, în valoare totală de 3,5 milioane de lei. Totodată, au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare în valoare de 75.000 de lei.

Echipele de control au oprit temporar 24 de unităţi, până la remedierea deficienţelor, au decis închiderea pe o perioadă de până la şase luni pentru patru magazine şi pentru o perioadă cuprinsă între 6 şi 12 luni, pentru o unitate.

Vizualizări: 1,555

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: