Actualitate

17 investitori pentru parcurile fotovoltaice ale CE Oltenia

17 companii au cumpărat caietele de sarcini pentru a realiza alături de CE Oltenia la cele opt proiecte fotovoltaice şi două pe gaze. Proiectele ar urma să fie implementate prin intermediul unor noi companii, de tip SpV.

„Toţi investitorii, din cei 17, sunt interesaţi de proiectele fotovoltaice şi jumătate dintre ei vor să ni se alăture ca parteneri şi în proiectele pe gaz. Până la finalul lunii noiembrie aşteptăm ofertele angajante”, a susţinut Daniel Burlan. Investitorii trebuie să demonstreze că au capacitate financiară și experiență similară, dar și să depună o garanție de participare.

Data până la care pot fi depuse ofertele este 29 noiembrie 2021, ora 23:59. „Proiectele au fost cuprinse în Planul de Restructurare a CE Oltenia notificat Comisiei Europene în 4.12.2020 și revizuit în august 2021 și fac parte din Planul de decarbonare realizat de CE Oltenia în contextul asumării, de către România, în cadrul Planului Național Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC) a unor ținte și obiective în domeniul decarbonării, creșterii ponderii surselor regenerabile de energie și a măsurilor de eficiență energetică“, se arată în anunțul publicat de companie. 

Pentru implementarea fiecărui proiect, se va înființa câte o societate cu capital mixt de tip „Special Purpose Vehicle” (SPV), persoană juridică română, la care CE Oltenia va contribui cu aport în natură, iar investitorul selectat va contribui cu aport în numerar. 

Pentru toate proiectele, CE Oltenia a depus la Ministerul Energiei solicitări pentru a fi incluse în proiectul Fondului de Modernizare a României. Se estimează că finanțarea din Fondul de Modernizare care ar putea fi obținută de fiecare SPV constituit poate fi de până la 70% pentru proiectele fotovoltaice, respectiv de până la 50% pentru proiectele pe gaze. 

 

Sunt zece proiecte vizate de Procedura de Selecție:

Proiectul 1: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată (PI) de ~ 83 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Rovinari;

Proiectul 2: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 112 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Turceni;

Proiectul 3: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 85 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise din SE Ișalnița;

Proiectul 4: Constituire SPV privind implementarea parcului fotovoltaic – EMC Roșia-Rovinari (construcția unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 132 MW pe halda interioară din Tismana – EMC Roșia – Rovinari); 

Proiectul 5: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 128 MW pe halda interioară Tismana 1 ale SE Rovinari;

Proiectul 6: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 66 MW pe halda exterioară Pinoasa ale SE Rovinari;

Proiectul 7: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 19 MW pe halda exterioară Bohorelu ale SE Rovinari;

Proiectul 8: Constituire SPV privind implementarea unui parc fotovoltaic cu o PI de ~ 110 MW pe halda interioară Rovinari Est ale SE Rovinari;

Proiectul 9: Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 475 MW pe gaz natural la SE Turceni care va înlocui o capacitate existentă de 330 MW pe lignit;

Proiectul 10: Constituire SPV privind implementarea unui bloc de 850 MW pe gaz natural la SE Ișalnița care va înlocui blocul 7 și respectiv blocul 8, ambele de 330 MW pe lignit.

 

 

Vizualizări: 2,935

Alte articole din Actualitate:

Citește și: