Eveniment
110 oi au murit alături de ciobanul din Crasna ucis de trăsnet
Ciobanul care și-a pierdut viața weekend-ul trecut după ce a fost lovit de trăsnet avea 58 de ani și era din Crasna.
Cea care a alertat oamenii legii a fost soția sa. Le-a spus că acesta a plecat cu ovinele de la o stână situată pe Muntele Argele și nu a mai revenit.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu, împreună cu lucrători din cadrul Salvamont Gorj și doi câini de urmă din dotarea acestora, pentru a efectua căutări în zonă.
Luni, acesta a fost găsit fără suflare pe munte. Și turma sa de oi a fost nimicită de fulger. ”În urma activităților de căutare întreprinse, atât bărbatul de 58 de ani, cât și un număr de 110 ovine, au fost găsiți decedați în punctul Sapa din Muntele Argele. În cauză, s-a efectuat cercetarea la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că, bărbatul a fost victima unui trăsnet”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.