Social

10 milioane de lei pentru asfaltarea ulițelor dintr-o comună din Gorj

Ulițele unei comune din județul Gorj vor „vedea” pentru prima dată asfaltul. Totul va fi posibil după ce administrația locală a reușit să acceseze fonduri prin programul Anghel Saligny. 

Proiectul are o valoare de aproape 10 milioane de lei și va fi implementat în comuna Stănești din județul Gorj.

„Prin Programul Anghel Saligny am reușit să obținem o finanțare pentru asfaltarea drumurilor locale. Este vora despre ulițele din satul Călești și ulițele din satul Curpen, inclusiv drumul comunal 146 care leagă satul Curpen de satul Vălari. Proiectul are o valoare de nouă 9.700.000 lei. După finalizarea acestui proiect, în toată comuna o să mai rămână neasfaltate doar câteva ulițe din satul Vălari. Intenționăm să găsim o soluție și pentru ele, dar ne bucurăm că acolo unde urmează să asfaltăm, am reușit să introducem, înainte, rețeaua de gaze, adică s-a lucrat cu logică”, a declarat Constantin Bicheru, primarul comunei Stănești.

 

Vizualizări: 1,248

Alte articole din Social:

Citește și: