Pe 1 august, în calendarul creştin-ortodox, sunt celebrate două sărbători importante: Scoaterea Sfintei Cruci și Sfinții Șapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim și Marcel, împreună cu mama lor, Solomoni, și cu Eleazar, dascălul lor.

În această zi specială, la Constantinopol, crucea Domnului Iisus Hristos era scoasă din paraclisul palatului imperial în fiecare an și purtată solemn în Catedrala „Sfânta Sofia”, unde rămânea până pe 14 august, spre bucuria și evlavia credincioșilor. Macaveiul Ursului sau Ziua Ursului sunt sărbători populare celebrate la început de august și coincid cu perioada de împerechere a urșilor. Ursul este un animal cu profunde semnificații în credințele populare românești, iar sărbătorirea zilelor de Macaveiul Ursului sau Ziua Ursului este o confirmare a acestui fapt.

Deși nu este o sărbătoare cu cruce roșie în calendar, adică nu este marcată cu roșu, oamenii, mai ales cei din zonele montane, preferă să nu lucreze în această zi.

În satele de la poalele munţilor, unde trăieşte şi ursul, oamenii ţin anumite zile ca „sărbătoare“ pentru urs. Aceste sărbători au luat naștere și din respect față de acest animal considerat sacru, dar și din teama ca ursul să nu le mănânce oile, vacile sau caii plecaţi la păşunea de vară din munte.

În această perioadă, începe perioada de împerechere a ursului, animalul este mai violent ca de obicei şi mai puţin temător, ursul dă iama în turme, stupi şi semănături.

În sate, nimeni nu muncea la câmp, pentru a se proteja de boli. Unii stropesc grădinile și livezile cu agheazmă, sperând că astfel vor fi ferite de insectele dăunătoare care, la mijlocul verii, sunt în plină dezvoltare. Alții aduc flori și spice la biserică; odată sfințite, plantele devin mai bune de leac, iar grâul sfințit reprezintă cea mai bună sămânță pentru semănat.

Cei care au stupi și nu scot mierea la Sfântul Ilie, o extrag acum, păstrând suficientă miere pentru albine pentru a trece peste iarnă. E ultima zi când se mai ia miere, apoi se taie fagurii și se curăță stupii. În anumite regiuni, se organizează procesiuni cu oameni în costume specifice, iar unul dintre ei îmbrăcat în costum de urs. Acesta joacă rolul ursului și întreține legenda și tradiția prin dansuri și jocuri specifice.

De asemenea, în unele zone, oamenii împărtășesc povești și mituri legate de urs, transmițând cunoașterea și înțelepciunea strămoșilor cu privire la acest animal sacru

Oamenii mai cred că ursul vindecă boli ale copiilor.

Nu ai voie să te scalzi în râu.

Pentru a-i câştiga bunăvoinţa, oamenii obișnuiau să așeze pe potecile pe unde obişnuia să treacă acesta, bucăţi de carne sau vase cu miere de albine.

În Ţara Haţegului, ursului i se pun daruri în drum, în special câte o pulpă de viţel. 2 august se ţine pentru ca Martin să nu facă pagube.

De-a lungul timpului, ursul a fost un element central în tradiții, mituri, ritualuri și folclor, păstrându-și relevanța în cultura și imaginarul colectiv românesc.

În cultura populară românească, ursul era un simbol al forței brute și al puterii, dar și al transformării și regenerării. Se credea că ursul, după ce hibernează, renaște din nou odată cu venirea primăverii. Astfel, era considerat un intermediar între lumea de dincolo și cea de aici, având puterea de a asigura fertilitatea solului și rodnicia pământului.

Ursul este asociat cu forța brută și puterea, fiind considerat un animal impunător și dominant în lumea sălbatică. Imaginile cu ursul înfățișat ca o creatură masivă și neînfricată sugerează faptul că acest animal este înzestrat cu o forță copleșitoare. Această calitate a ursului îl transformă într-un simbol al puterii naturii și al elementelor sălbatice.